Coroane, punți dentare și proteze

Coroane, punți dentare și proteze

Înlocuirea sau restaurarea dinţilor lipsă – dinţi distruşi din cauza cariilor sau alte cauze – prin coroane dentare, punți și proteze dentare.

În viața de zi cu zi avem indicii clare că trebuie să apelăm la un stomatolog de încredere, așa cum sunt cei din echipa cabinetului Andra Smile, de pe Strada Londra nr.33, pentru a trata un dinte măcinat de carii.

Lucrari protetice

Printre aceste indicii care vor să ne ajute să evităm o problemă gravă amintim de: mâncarea se mestecă doar cu jumătate de gură, evitarea zâmbetele largi, apariția problemelor de vorbire, iar corpul este predispus la infecții.

Sunt trei metode de tratare protetică, așa cum spun medicii stomatologi, a unor astfel de situații: înlocuirea sau restaurarea dinţilor lipsă, distruşi de obicei de carii, prin coroane, proteze sau punţi dentare.

În aceste cazuri dinții trebuie restaurați sau înlocuiți cu lucrări sau coroane dentare pentru a restabili sănătatea dentară echilibrată care oferă starea de liniște și de bine necesară activităților zilnice.

Coroană ceramică frezată integral

Principala calitate a unei coroane dentare din ceramică este că redă fidel aspectul unui dinte natural și sănătos..

Coroană ceramică pe suport zirconiu

Avantajul acestui tip de coroane dentare este dat tocmai de materialul din care sunt realizate, zirconiul.

Punți dentare

Există mai multe tipuri, dar cea mai simplă împărţire este în funcţie de materialul din care sunt făcute.

Proteze dentare

Cele patru modele de proteze dentare recomandate sunt: acrilice, flexibile, scheletate și cele pe implanturi.

Profită de oferta noastră! Vino cu o lucrare metalică veche și noi îți punem una nou-nouță din ceramică pe zirconiu la care primești REDUCERE de 100 Euro/coroană: 

preț 990 lei în loc de 1450 lei.

 

Oferta pentru coroana dentara zirconiu include:

  • consultație inițială
  • șlefuire cu prag
  • înregistrarea mușcăturii cu arcul facial
  • coroană provizorie în cabinet...(acolo unde poate fi realizată pe loc)
  • amprentare cu fir pentru înregistrarea fidelă a marginilor pragului

*Lucrarea este gata în cel mult 10 zile. Oferta este valabilă până la sfârșitul anului 2018.

  • proba zirconium și alegerea culorii
  • proba ceramică (verificarea culorii și formei dinților și mușcăturii)
  • cimentare coroană zirconiu
  • control post cimentare

 

Echipa noastră





Testimoniale

O clinică stomatologică de încredere înseamnă un loc unde doctorii câștigă respectul pacienților și le devin prieteni.

Mereu mi-a plăcut că la Andra Smile m-am dus ca la niște prieteni care doreau doar să-mi ofere cele mai bune sfaturi și soluții. Mi-a mai plăcut că mi se explica avantajele și dezavantajele fiecărui tratament.

Mihai Grecu
pacient ianuarie-aprilie.



Am rămas impresionat când am văzut că medicii de la Andra Smile se consultă înainte să propună un tratament. Doctorii au de fapt meeting-uri săptămânale în care discută planurile de tratament.

Mihai Grecu
pacient ianuarie-aprilie.

Atmosfera este plăcută la cabinetul stomatologic Andra Smile, iar tânăra echipa este prietenoasă. Doctorii sunt amabili și răspund la orice întrebare în legătură cu îngrijirea diniților

Pompilian Oana
pacient